Primăria Municipiului Mediaș a elaborat “Studiul de trafic pe zona circulației de tranzit în Municipiul Mediaș”, document strategic, menit să asigure corelarea dezvoltării teritoriale a Municipiului Mediaș cu nevoile de mobilitate şi transport al persoanelor, bunurilor şi mărfurilor.
De altfel, condiția de bază pentru finanțarea prin fonduri europene a investițiilor legate de transportul public urban și de infrastructura aferentă prin Programul Operațional Regional 2014-2020, o constituie fundamentarea acestora în cadrul unor studii de trafic la nivelul municipiilor.
Prin “Studiu de trafic pe zona circulației de tranzit în Municipiul Mediaș”), elaborat de către SC AM PROJECT DESIGN & CONSULTING SRL București au fost propuse 3 variante ocolitoare pentru traficul greu necesare îmbunătățirii mobilității în Municipiul Mediaș ce urmează a fi transpuse într-un Studiu de Fezabilitate pentru stabilirea soluțiilor exacte și optime.
Măsurile prioritare propuse în cadrul “Studiul de trafic pe zona circulației de tranzit în Municipiul Mediaș” se vor traduce în pregătirea și depunerea unui proiect „Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseelor de transport public electric” a cărui finanțare va fi asigurată prin Obiectivul 3.2 Programul Operațional Regional 2014-2020, alte surse de finanțare nerambursabilă sau prin bugetul propriu al Municipiului Mediaș.
Pentru consultare - click aici