Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, organizează în luna martie o serie de spectacole la Sala Traube. Primul eveniment va avea loc sâmbătă, 4 martie, de la ora 18:00, când medieșenii sunt invitați la un spectacol de muzică și dans dedicat Zilei Mamei și intitulat „Un dar pentru tine“. Participanții vor putea urmări momente artistice puse în scenă de Virgil Suciu, Grupul Motto, Formația Dinamic, Clubul Elevilor, Școala de Balet „Veronica“, Clubul de Dans Sportiv „Magic of the Dance“ și Ansamblul Folcloric „Muguri de pe Târnave“.
În data de 11 martie, de la ora 19:00, pe scena Sălii Traube se va desfășura spectacolul „Varietăți de Primăvară“, cu recitaluri susținute de către Cosmina Fulea, Maria Ionescu, Bianca și Diana Crețu, Grupul Motto, dar și cu momente umoristice ale Trupei de teatru „Noi....și atât“.
Seria manifestărilor lunii martie va continua cu piesa de teatru „Despre dragoste, cu ură“, în data de 13 martie, ora 19:00. Medieșenii îi vor putea urmări, într-o comedie spumoasă, pe actorii Teatrului „Elisabeta“ - Cristi Iacob, Tania Popa, Andreas Petrescu și Aura Călărașu.
Buna colaborare cu Orchestra Formusika Sibiu va continua în data de 18 martie 2023, ora 18:00, când pe scena Sălii Traube medieșenii vor putea asista la concertul simfonic extraordinar „Invitație la vals“, în program fiind incluse lucrări de largă popularitate din repertoriul clasic universal.
Teatrul Popular Mediaș oferă iubitorilor artei teatrale în data de 25 martie două piese, adresate atât copiilor, cât și adulților. Astfel, de la ora 11:00, artiștii Trupei ProActoria Junior îi invită pe cei mai mici spectatori să urmărească „Albă ca Zăpada“, iar de la ora 18:00 va fi pusă în scenă piesa „Încurcă-Lume“, în interpretarea actorilor Trupei ProActoria.
Luna aprilie va debuta de asemenea cu un spectacol teatral pe scena Sălii Traube. În data de 1 aprilie, ora 19:00, Teatrul Particular Brașov va prezenta publicului, în premieră, piesa „Două surori mortale“, în interpretarea actrițelor Dorina Roman și Mona Codreanu.
Biletele pentru spectacolele amintite pot fi achiziționate de la sediul Centrului de Informare Turistică, situat pe str. Nicolae Iorga nr. 2, de luni până vineri între orele 8:00 – 16:00.