Proiectul variantei ocolitoare a municipiului Mediaș a fost avizat în cadrul ședinței Consiliului Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), desfășurată la finalul lunii septembrie, în urma analizării documentațiilor depuse de către Primăria Municipiului Mediaș. Avizul este emis pentru documentația tehnică la faza de Actualizare Studiu de Fezabilitate, aferentă obiectivului „Varianta ocolitoare a municipiului Mediaș pe DN 14“. Etapele pe care le va parcurge proiectul în continuare constau în analiza în cadrul Consiliului Tehnico – Economic din cadrul Ministerului Transporturilor, avizarea în cadrul comisiei interministeriale, urmată de adoptarea finală printr-o hotărâre de guvern.
Obiectivul proiectului este decongestionarea traficului în municipiul Mediaș, precum și reducerea timpilor de călătorie. Traseul variantei de ocolire a municipiului Mediaș are o lungime liniară de 8769,49 metri, și va cuprinde pasaje, poduri, viaducte, pasarele, o intersecție giratorie suspendată, două noduri rutiere și o intersecție giratorie la nivel.
„Am primit astăzi o veste foarte bună pentru orașul nostru și anume, aceea că în cadrul ședinței Consiliului Tehnico-Economic al C.N.A.I.R-S.A. a fost emis avizul pentru Varianta Ocolitoare a municipiului Mediaș, pe DN 14. Este practic o veste pe care noi toți cei care locuim în nordul județului Sibiu o așteptăm de peste 30 de ani. Îmi exprim speranța că, până la finalul acestui an, vom parcurge toate etapele care mai trebuie urmate pentru ca acest proiect să fie scos la licitație publică. Le mulțumesc și pe această cale tuturor celor care se implică pentru realizarea acestui proiect de anvergură.“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.