MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Expoziţie temporară de arte plastice: „Expresie – Fantezie – Culoare în simbioză”

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, organizează la sediul Muzeului Municipal Mediaș expoziția temporară de arte plastice Expresie – Fantezie – Culoare în simbioză, realizată în colaborare cu Școala Gimnazială Nr. 7 și Școala Gimnazială „Cireșarii”, structura „C. I. Motaș” din Mediaș

Expoziția de față aduce în prim-plan universul vizual al unor elevi cu veleități artistice din clasele gimnaziale ale școlilor amintite, iar lucrările prezentate pe simezele Muzeului nu sunt doar exerciții artistice, ci este modul în care aceștia percep universul proxim – uneori ludic, alteori analitic, dar, întotdeauna, original. Lucrările lor sunt abordate în maniere personale distincte și în tehnici diverse precum: desen în creion, desen în creioane colorate, desene realizate cu liner, picturi în acuarelă, în tempera sau în culori acrilice.

Expoziţia reuneşte peste 60 de lucrări, iar ca de fiecare dată, Muzeul Municipal Mediaş, vine în sprijinul promovării tinerilor elevi care au abilităţi deosebite și interes pentru domeniul artelor plastice şi contribuie prin participarea lor activă la viaţa culturală a orașului. Expun aproximativ 40 de elevi din ambele instituţii şcolare, coordonați de către profesorul Sorin Pănăzan.

Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 26 martie, ora 15:30. Expoziţia va fi deschisă la sediul Muzeului Municipal, Str. M. Viteazu, Nr. 46, în perioada  26 martie –  30 aprilie 2026.