MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Depunerea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire a locuinței acordate în baza Legii 226 /2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie

Persoanele fizice cu venituri reduse pot beneficia lunar de bani de la stat pentru încălzirea locuinței și în următorul sezon rece, respectiv pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2024 și 31 martie 2025.

Pentru a primi acest ajutor financiar, persoanele interesate trebuie să depună o cerere în perioada 10 octombrie - 12 noiembrie 2024 la Direcția de Asistență Socială Mediaş (D.A.S.) sau la sediul Primăriei Municipiului Mediaș.

Regulile pentru obținerea ajutorului de încălzire a locuinței se regăsesc în Legea 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Astfel, ajutorul se va acorda în baza unui dosar complet, care va conține în mod obligatoriu o serie de documente, printre care amintim: cererea tip, cartea de identitate a proprietarului, o declarație pe propria răspundere pentru persoanele care nu realizează nici un venit, copie a celei mai recente facturi de gaze naturale sau energie electrică, acte de venit aferente lunii septembrie, precum și o adeverință eliberată de către Serviciul Fiscal Local Mediaş pentru familiile sau persoanele singure care dețin cel puțin unul dintre bunurile cuprinse în Anexa 4 a Normelor metodologice de aplicare a H.G. 1154/2022.

Lista completă a actelor necesare întocmirii dosarului poate fi consultată la sediul D.A.S. şi la cel al Primăriei Mediaș, precum şi pe site-ul www.das.ro.

Față de anul trecut, a intervenit o modificare în privinţa lunii pentru care se solicită acte de venit solicitanţilor de ajutor pentru încălzire, şi anume, în cazul pensionarilor se vor lua în calcul valorile pensiilor aferente lunii august 2024. Aşadar, aceştia vor depune la dosar cuponul de pensie din luna august, când încă nu aveau pensiile majorate.

Cuantumul ajutoarelor pentru încălzire este cuprins între 25 și 250 de lei pentru încălzire cu gaze naturale, 50 și 500 de lei pentru energie electrică și între 32 și 320 de lei pentru încălzirea cu lemne.

Pe lângă ajutorul de încălzire se acordă şi un supliment pentru energie, în sumă fixă, de 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale, 20 de lei/lună pentru consumul de lemne şi 30 de lei/lună pentru consumul de energie electrică sau 70 de lei/lună dacă titularul folosește exclusiv energia electrică.

Pot beneficia de ajutorul de încălzire pentru sezonul rece familiile care au venituri nete lunare mai mici de 1.386 de lei pe fiecare membru sau persoanele singure care câștigă pe lună până în 2.053 de lei.

Precizăm că cererile vor fi primite atât la sediul Primăriei Municipiului Mediaş cât şi la cel al Direcției de Asistență Socială de la fosta Aviaţie, online la adresa de e-mail office@dasmedias.ro, sau prin intermediul serviciului poștal, la adresa Direcției de Asistență Socială Mediaș, Aleea Comandor Dimitrie Moraru, nr. 11.

Formularele necesare pentru completarea dosarului pot fi descărcate de pe site-ul www.dasmedias.ro, sau obținute de la sediile Primăriei Municipiului Mediaș și al DAS Mediaș.

Programul de preluare a dosarelor este de luni până joi, între orele 8:00 – 13:00, iar vineri între orele 8:00 – 12:00.