MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Anunț pentru deschiderea Sesiunii de depunere a cererilor de finanțare ale programelor sportive inițiate de organizațiile sportive de drept public sau privat

Municipiul Mediaș, prin Clubul Sportiv Municipal Mediaș, anunță deschiderea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare ale programelor sportive inițiate de organizațiile sportive de drept public sau privat cu sediul în Unitatea Administrativ Teritorială Mediaș, pentru anul 2026. Finanțarea se face în baza HCL nr. 64/2024 care aprobă Regulamentul privind condițiile, criteriile și procedura de finanțare a proiectelor și programelor sportive din Municipiul Mediaș.

 

Conform Regulamentului, se pot finanța din fonduri publice programe sportive din cadrul programului sportiv de utilitate publică „Promovarea sportului de performanţă”.

Promovarea sportului de performanţă are ca scop selecția, pregătirea, performanța şi participarea la competiţii în vederea obţinerii de rezultate deosebite pe plan intern şi internaţional și organizarea de evenimente publice de interes naţional şi internaţional.

 

Atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, de către o comisie, cu respectarea principiilor de atribuire a contractelor de finanţare.

Rezultatele evaluării în urma selecţiei publice de proiecte, vor fi supuse aprobării Consiliului Local al Municipiului Mediaș.

 

Perioada de depunere a cererilor de finanțare este 08 mai 2026 – 21 mai 2026, ora 15,00.

Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: Municipiul Mediaș, Piața Corneliu Coposu nr.3, Mediaș, județul Sibiu, cod poștal: 551017, la Centrul de informare pentru cetățeni.

 

Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile, se va face de către comisia de evaluare, în perioada 22 mai 2026 – 12 iunie 2026.