Joi, 24 octombrie 2024, au fost recepționate lucrările efectuate în cartierul Vitrometan, în cadrul proiectului „Reabilitare rețele de canalizare pluvială în Cartier Vitrometan – Etapa I“. În prezența reprezentanților Primăriei Municipiului Mediaș, a constructorului, a proiectantului și a dirigintelui de șantier, lucrările au fost recepționate de către Comisia de Recepție constituită la nivelul Primăriei Municipiului Mediaș.
În cadrul proiectului, au fost reabilitate rețelele de canalizare pluvială pe străzile Cibin, Calafat, Milcov, Bucium, Vlădeasa, Sebeșului, Dorobanților, Vaslui, cu o lungime totală de 3000 de metri. Finanțarea acestor lucrări este asigurată prin programul guvernamental „Anghel Saligny“, urmând să se intervină și pentru refacerea sistemelor rutiere și a trotuarelor, etapizat, prin programul de „Lucrări de întreținere a drumurilor publice în municipiul Mediaș“.
„Vorbim despre o lucrare extrem de importantă de reabilitare a rețelelor de canalizare pluvială în tot cartierul Vitrometan, un proiect care cuprinde două etape. Astăzi discutăm despre prima etapă, care cuprinde opt străzi, unde lucrările au fost finalizate și astăzi va avea loc recepția la terminarea lucrărilor. Totodată, pe aceste opt străzi au fost suprapuse mai multe proiecte, pe unele dintre aceste opt străz au fost reabilitate și rețelele de apă, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), de către operatorul Apa Târnavei Mari, iar pe de altă parte, prin programul de întreținere drumuri, Primăria Municipiului Mediaș a executat anumite lucrări, cum ar fi de exemplu pe strada Sebeșului. După ce se vor finaliza toate lucrările, inclusiv cele din etapa a doua privind rețelele de canalizare pluvială, așa cum domnul primar a informat de cele mai multe ori cetățenii din Vitrometan, Primăria Municipiului Mediaș va interveni în fiecare zonă care a fost afectată de lucrări, în cadrul programului de întreținere străzi, discutând de rețele de canalizare pluvială, apă și în unele locuri chiar și de canalizare menajeră. Etapa I cuprinde 8 străzi, finanțarea a fost făcută prin programul guvernamental Anghel Saligny, iar valoarea investiției se ridică la 7.350.000 de lei“, a declarat administratorul public al municipiului Mediaș, dl. Ovidiu Pietraru.