MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Concurs interjudețean „Vis muzical“

Vineri, 14 martie 2025, pe scena Sălii Traube a avut loc cea de-a VIII-a ediție a concursului interjudețean de muzică vocal-instrumentală „Vis Muzical“, eveniment organizat de către Clubul Copiilor Mediaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș. Manifestarea s-a adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani care sunt elevi ai instituțiilor de învățământ preuniversitar și ai Cluburilor și Palatelor Copiilor.

Competiția din acest an a fost structurată pe trei secţiuni: muzică ușoară vocală individual, muzică ușoară vocală duete și muzică instrumentală – pian și a avut un număr total de 61 de concurenți din județele Sibiu, Alba și Mureș.

Marele premiu al concursului din acest an a revenit tinerei Antonia Alexandra Muntean,  reprezentantă a Clubului Copiilor Mediaș.

În cadrul evenimentului, publicul a asistat și la recitalul muzical al  câștigătoarei ediției de anul trecut, Eunice Purcar, iar elevii înscriși la Clubul Copiilor Mediaș au prezentat un program de dans modern.