Duminică, 1 decembrie 2024, Primăria Municipiului Mediaș a organizat un eveniment dedicat Zilei Naționale a României, desfășurat în Piața Corneliu Coposu și în Sala Mare de Ședințe a Primăriei.
Programul pregătit de către organizatori a debutat la sediul municipalității cu numeroase lansări de cărți, reviste și culegeri de specialitate, în compania scriitorilor și istoricilor medieșeni și a invitaților acestora.
La programul artistic, desfășurat în Piața Corneliu Coposu, au participat aproape 1000 de persoane, care s-au bucurat de prezența artiștilor invitați.
De asemenea, momentul aniversar ocazionat la Mediaș de Ziua Națională a României a cuprins și alocuțiunile primarului municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman și a istoricului Ion Mihai Ionescu, oficierea serviciului religios, depuneri de coroane, precum și un ceremonial militar.
Mulțumim oamenilor de cultură, reprezentanților instituțiilor de apărare și ordine publică și ai cultelor religioase, dar și tuturor medieșenilor care au participat la manifestarea organizată cu prilejul Zilei Naționale a României!
Cu acest prilej, în data de 1 Decembrie 2024, primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, a transmis următorul mesaj:
„Aniversăm 106 ani de la Unirea Transilvaniei cu Regatul României din 1 Decembrie 1918, momentul care a desăvârșit visul românilor de a trăi împreună într-un singur stat, liber și unit. Este ziua în care, prin voința neclintită a poporului român, la Alba Iulia s-a scris cea mai frumoasă pagină din istoria României Moderne.
Astăzi, la sărbătoarea Marii Uniri, ne îndreptăm cu recunoștință și respect spre cei care au luptat cu curaj, au crezut cu tărie și s-au sacrificat pentru împlinirea acestui ideal. Ei ne-au lăsat o moștenire sfântă – unitatea, cultura și valorile noastre comune, care ne definesc în prezent ca națiune.
Se cuvine să cinstim acest moment unic din istoria noastră a românilor, înfăptuit cu dăruire de strămoșii noștri, păstrând viu devotamentul și iubirea de țară. Este datoria noastră, a tuturor, să continuăm să construim un viitor demn pentru urmașii noștri, rămânând uniți, puternici și mândri de identitatea noastră.
Cu inima plină de recunoștință și speranță, vă transmit:
La mulți ani, România!
La mulți ani, români!“