MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Concurs pentru ocuparea a două funcții contractuale vacante la Clubul Sportiv Municipal Mediaș

ANUNȚ

Clubul Sportiv Municipal Mediaș cu sediul în Mediaș, Piața Corneliu Coposu, nr.3, organizează în perioada 10.09.2019 – 13.09.2019 concurs pentru ocuparea a două funcții contractuale vacante la Clubul Sportiv Municipal Mediaș:

  1. Referent de specialitate gradul II la Serviciul financiar-contabil, resurse umane,
  2. Inspector de specialitate gradul IA la Serviciul financiar-contabil, resurse umane

Condiții generale necesare în vederea participării la concurs:

  1. are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European şi domiciliul în România;
  2. cunoaște limba română, scris şi vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exercițiu;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  6. îndeplinește condițiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  7. nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiții specifice necesare în vederea participării la concurs:

Pentru postul de referent de specialitate gradul II la Serviciul financiar-contabil, resurse umane:

    a) studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul Ştiinţe Economice, specializare Finanțe-Bănci;

    b) vechime în muncă minimum 5 ani.

Pentru postul de inspector de specialitate gradul IA la Serviciul financiar-contabil, resurse umane:

    a) studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul Ştiinţe Economice, specializare Contabilitate și Informatică de gestiune;

    b) vechime în muncă minimum 10 ani;

    c) vechime în specialitatea studiilor necesare minimum 6 ani.

Dosarul de concurs va conține următoarele documente:

a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;

d) copia carnetului de muncă sau, după caz, adeverințele  care atestă vechimea în muncă, în meserie și/ sau în specialitatea studiilor;

e) cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;

f) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;

g) curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

Candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Actele prevăzute la lit. b)-d) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Primăriei Municipiului Mediaş – Clubul Sportiv Municipal Mediaș Serviciul Financiar Contabil, Resurse Umane în perioada 12.08.2019  – 02.09.2019 .

Concursul de recrutare pentru ocuparea  funcțiilor  contractuale vacante va avea loc la sediul Primăriei Municipiului Mediaş, Piaţa Corneliu Coposu nr.3 și constă  în trei etape succesive, după cum urmează:

  1. selecția dosarelor de înscriere 03.09.2019;
  2. proba scrisă în data de 10.09.2019 ora 10,00;
  3. interviul în data de 12.09.2019 ora 10,00.

Calendarul de desfășurare a concursului:

  • Data limită și ora până la care se pot depune dosarele de concurs: 02.09.2019 ora 12,00
  • Afișare rezultate selecție dosare: 03.09.2019 ora 12,00
  • Data și ora limită pentru depunere contestații rezultate selecție dosare: 04.09.2019 ora 12,00
  • Afișare rezultate contestații selecție dosare : 04.09.2019 ora 15,00
  • Data desfășurării probei scrise: 10.09.2019 ora 10,00
  • Afișare rezultate proba scrisă: 10.09.2019 ora 14,00
  • Data și ora limită pentru depunere contestații probă scrisă: 11.09.2019 ora 14,00
  • Afișare rezultate contestații proba scrisă: 12.09.2019 ora 11,00
  • Data desfășurării  interviului: 13.09.2019 ora 10,00
  • Afișare rezultate interviu: 13.09.2019 ora 12,00
  • Data și ora limită pentru depunere contestații interviu: 16.09.2019 ora 13,00
  • Afișare rezultate contestații interviu: 17.09.2019 ora 13,00
  • Afișare rezultate finale: 17.09.2019 ora 14,00

Relaţii suplimentare se pot obţine zilnic între orele  7,00 – 15,00 de la Serviciul Financiar Contabil, Resurse Umane, telefon  0269/ 803843  sau pe  www.primariamedias.ro

 

BIBLIOGRAFIE

la concursul de recrutare în vederea ocupării unei funcții contractuale vacante la Clubul Sportiv Municipal Mediaș

  • Pentru funcţia contractuală de execuţie vacantă de referent de specialitate gradul II la Serviciul Financiar-contabil, resurse umane:
  1. Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare
  2. Legea nr.53/2003 Codul Muncii, republicată, actualizată;
  3. Legea nr.82/1991 a contabilităţii, actualizată.
  • Pentru funcţia contractuală de execuţie vacantă de inspector de specialitate gradul IA la Serviciul Financiar-contabil, resurse umane:
  1. Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare
  2. Legea nr.53/2003 Codul Muncii, republicată, actualizată;
  3. Legea nr.82/1991 a contabilităţii, actualizată;
  4. Ordinul nr.1917/2005 pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității intituțiilor publice, actualizat cu modificările și completările ulterioare;
  5. Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv și a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu, actualizat.

                                                                                      Director,

                                                                                  Văcar Rodica