MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Consultare publică privind "Strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Mediaș pentru perioada 2021-2027"

Strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Mediaș pentru perioada 2021-2027

Primăria Municipiului Mediaș a lansat în consultare publică „Strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Mediaș“, parte integrantă a proiectului „ Resurse Integrate pentru o Dezvoltare Locală Sustenabilă”.

Obiectivul general al proiectului, cofinanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 - 2020,  constă în consolidarea capacității administrative a Municipiului Mediaș prin dezvoltarea capacității de planificare strategică și prin simplificarea procedurilor administrative, corelată cu introducerea de metode electronice de gestionare și management a documentelor administrative, fapt ce va determina creșterea calității actului administrativ pe termen lung.

Unul din obiectivele specifice ale proiectului este dezvoltarea capacității de planificare strategică la nivelul administrației publice locale din Municipiul Mediaș prin realizarea "Strategiei de Dezvoltare Durabilă pentru perioada 2021-2027".

Prin acest amplu document, consultantul are în vedere radiografierea stării prezente a orașului nostru, analiza datelor de către o echipă de experți cu experiență relevantă în domeniul elaborării de strategii de dezvoltare locală, precum și elaborarea propriu-zisă a "Strategiei de Dezvoltare" și a portofoliului de proiecte.

Întregul text al strategiei de dezvoltare (varianta consultativă) poate fi consultat aici.

Pe această cale, invităm organizațiile legal constituite, societățile, precum și toți cetățenii interesați în legătură cu subiectul supus consultării să depună în scris opiniile şi sugestiile cu valoare de recomandare,  pe adresa de  poștă electronică strategia@primariamedias.ro sau la sediul Centrului de Informare pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei Mediaş, până la data de 14 septembrie 2020.

Vă mulțumim.