MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

„Vineri seara la Muzeu“ continuă la Mediaș

„Vineri seara la Muzeu“ continuă la Mediaș

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret, continuă seria evenimentelor intitulate generic „Vineri seara la muzeu“. Astfel, în data de 17 iulie 2020, începând cu ora 19:30, vă invităm în curtea Muzeului Municipal la „Festivalul Mediaș Cetate medievală în vreme de restriște“, regândit și adaptat la situația epidemiologică actuală.

Evenimentul debutează cu premierea a doi medieșeni ce au descoperit și donat o piatră de hotar a orașului de la sfârșitul Evului Mediu și continuă cu cântece și dansuri medievale, spectacol cu cai, spectacol cu foc și teatru medieval.

Spectacolele sunt susținute de ordinele cavalerești medieșene: Grupul de Reconstituire Istorică Teutonii Transilvaniei, Straja Cetății Mediaș și Paladinii de Terra Medies. La eveniment vor fi prezenți Truverii cu o inedită piesă de teatru medieval.

Accesul la acest eveniment se face în limita locurilor disponibile, cu respectarea normelor în vigoare.