MUNICIPIUL MEDIAŞ
portalul oficial al municipiului

Comunicat privind anularea evenimentului dedicat Zilei Drapelului, la Mediaș

În urma adresei primite în dimineața zilei de 26 iunie 2020, din partea Ministerului Apărării Naționale, Primăria Municipiului Mediaș este nevoită să anuleze manifestarea dedicată Zilei Drapelului. Astfel, a fost adus la cunoștință faptul că, pe fondul pandemiei create de noul coronavirus COVID 19, în acest an nu se vor desfășura manifestări publice dedicate acestei sărbători.

Având în vedere informațiile primite, vă aducem la cunoștință că evenimentul dedicat Zilei Drapelului, programat să aibă loc vineri, 26 iunie 2020, în Piața Corneliu Coposu, începând cu ora 12:00, este anulat.

Vă mulțumim pentru înțelegere!