HCL nr. /24.06.2019

 

 

 

 

 

Nr.10.094/ 18.06.2019

 

CONVOCATOR

 

 

  În conformitate cu prevederile 39 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală – republicată şi actualizată, se convoacă Consiliul Local al municipiului Mediaş în şedinţa ordinară la data de luni 24 iunie 2019, ora 16.00, în Sala „Daniel Thellmann” a Primăriei municipiului Mediaş.

Pentru prezentarea materialelor şi elaborarea avizelor conform dispoziţiilor art.44 din actul normativ menţionat mai sus, se convoacă comisiile pe domenii de specialitate ale Consiliului Local în perioada 19-21 iunie 2019, în Sala „Daniel Thellmann” a Primăriei municipiului Mediaş.

 

Sunt propuse următoarele proiecte de hotărâri:

              1. Proiect de hotărâre privind includerea în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Mediaș, însușit prin HCL nr. 61/2001 – ”privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Mediaş”, cu modificările și completările ulterioare, a unui obiectiv de investiție și transmiterea bunurilor în administrarea Școlii Gimnaziale nr. 7 Mediaș.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art. 3 alin. (4), art. 18 din Legea nr. 213/1998, HG nr. 548/1999, HG nr.2139/2004, art. 36 alin. (2) lit. ”c”, alin. (5) lit. ”a”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7), art. 120,  art. 123 alin. (1) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1 şi 3.

descarca material-->

              2. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Mediaș, însușit prin HCL nr. 61/2001 – ”privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Mediaş”, ca urmare a finalizării obiectivelor de investiții realizate asupra unor străzi din Municipiul Mediaș.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art. 3 alin. (4), art. 18 din Legea nr. 213/1998, Legea nr. 82/1991, Legea nr. 51/2006, Legea nr. 198/2015,  HG nr. 548/1999, art. 36 alin. (2) lit. ”c”, alin. (5) lit. ”a”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7), art. 120,  art. 123 alin. (1) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1 şi 3.

descarca material-->

              3. Proiect de hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Mediaș, însușit prin HCL nr. 61/2001 – ”privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Mediaş”, modificată și completată prin HCL Mediaș nr. 446/2018, în sensul rectificării unor elemente de identificare pentru unele bunuri imobile.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: Legea nr. 287/2009, art. 36 alin. (2) lit. ”c”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1 şi 3.

descarca material-->

4. Proiect de hotărâre privind modificarea anexei 3.2. la Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de  Transport Public Local prin Curse Regulate în Municipiul Mediaș nr.1810/01.02.2019.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş.

Temei legal: art. 36 alin. (2) lit. „c”, art. 45,  art. 77 ,  art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001 – republicată şi actualizată.

Raport comisiile nr. 1 şi 3.

descarca material-->

            5. Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune asupra unei suprafețe de teren în urma înstrăinării construcției garaj situat pe str. Piscului f.n.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art. 41 din Legea nr. 50/1991,  art. 36 alin. (2) lit. „c”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1 şi 3.

 descarca material-->

             6. Proiect de hotărâre privind prelungirea duratei contractelor de închiriere şi stabilirea chiriei  pentru locuințele construite prin  Agenția Națională pentru Locuințe,  situate în Mediaş pe str. Sinaia nr. 4 bl. 3, str. Sinaia nr. 7 bl. 4 și str. Sinaia nr. 9  bl. 5.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art. 8 din Legea nr. 152/1998, HG nr. 962/2001, HG nr. 937/2018, Ordinul nr. 5.396/2018,  art. 36 alin. (2) lit. „c”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisia nr. 2.

descarca material-->

            7. Proiect de hotărâre privind revocarea dreptului de administrare al Direcției de Asistență Socială Mediaș asupra locuinței sociale situată în Mediaș Piața Regele Ferdinand I nr. 17 ap. 7  și schimbarea destinației acesteia din „locuință socială” în „spațiu cu altă destinație decât cea de locuință”.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, art. 869 din Legea nr. 287/2009, Legea nr. 114/1996, art. 36 alin. (2) lit. “c”, art. 45, art. 77,  art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1 şi 3.

descarca material-->

            8. Proiect de hotărâre privind completarea ”Contractului de Delegare a Gestiunii Serviciului de Salubrizare prin atribuire directă nr.1/01.04.2009 – 364/27.04.2009, forma actualizată 2015”, încheiat cu SC ECO-SAL SA Mediaș.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temeiul legal: Art.16 din Legea nr.213/1998, Legea nr.51/2006, Legea nr.101/2006”, Contractul de Delegare a Gestiunii Serviciului de Salubrizare prin atribuire directă nr.1/01.04.2009 – 364/27.04.2009, forma actualizată 2015”, art.36, alin.(2) lit.(d) și alin.(6) lit.(a) pct.14, art.45 alin.(3), art.115 alin.(1) lit.(b) din Legea nr.215/2001.

Raport comisiile  nr. 1 şi 3.

descarca material-->

             9. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune la cumpărarea unui imobil situat administrativ în Mediaș P-ța Regele Ferdinand I nr.21.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temeiul legal: art.4 alin.(4), art.36 alin. (4) lit. ”a” din Legea nr.422/2001, art.36, alin. (6) lit.(a) pct.10, alin. 9, art.45 alin.(3), art.115 alin.(1) lit.(b) din Legea nr.215/2001.

Raport comisiile  nr. 1 şi 3.

descarca material-->

              10. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcţii al Direcţiei de Asistenţă Socială Mediaş.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art.31 din legea-cadru nr.153/2017, art.41 alin.(1) și (2) din H.G. nr.286/23.03.2011,  art. 36 alin. (2) lit. „a”, alin. (3) lit. „b” , art. 45,  art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin. (7)  din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material-->

            11. Proiect de hotărâre privind stabilirea termenului pentru depunerea documentaţiei de solicitare a subvenţiilor în temeiul Legii nr. 34/1998, privind acordarea unor subvenţii Asociaţiilor şi Fundaţiilor Române cu personalitate juridică, care înfiinţează unităţi de asistenţă socială.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art. 1 alin. (3) din Legea nr. 34/1998, art. 9 şi  art. 10 din anexa la H.G. nr. 1153/2001, art. 139 din Legea nr. 292/2011, art. 36 alin. (2) lit. „d”şi lit. „e”,  alin. (6) lit. „a” pct. 2, alin (7) lit. „a”, art. 45,  art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin. (7)  din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisia nr. 2.

descarca material-->

            12. Proiect de hotărâre privind actualizarea inventarului bunurilor de retur care fac obiectul contractului de concesiune a serviciului de iluminat public din municipiul Mediaș și sat aparținător Ighișu Nou prin gestiune delegată nr. 7209/06.09.2012.

Temei legal: art. 36 alin. (2), lit. „c” alin. (5) lit. „a”, art. 45,  art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin. (7)  din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1 şi 3.

descarca material-->

            13.  Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adițional la Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”ECO SIBIU”, precum și aprobarea Statutului actualizat al Asociației.

Temei legal: art. 2009 și urm. din Legea nr. 287/2009, art. 11, art. 36 alin. (2), lit. „d” și ”e” coroborat cu  alin. (6) lit. „a” pct. 14 și alin. (7) lit. ”c”, art. 45,  art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin. (7)  din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material-->

            14. Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii autorităților contractante Municipiului Mediaș, Direcția Fiscală Locală, Direcția Administrarea Domeniului Public, Direcția de Asistență Socială, Direcția Poliția Locală, Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, turism și Tineret, Club Sportiv Municipal, unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică de pe raza mun. Mediaș, Spitalul Municipal, Unitatea de asistență medico-Socială, SC Apa Târnavei Mari S.C., S.C. ECO-SAL S.A., S.C.MEDITUR S.A, S.C.PIAȚA PRIM COM S.A, în vederea achiziționării de energie electrică, gaze naturale și combustibil.

Temei legal: art.4 alin (1) lit. ”a”, ”b” și ”c” și art.104 alin. (5) lit.”c” din Legea nr.98/2016, legea nr.357/2005, art. 36 alin. (2), lit. ”e” coroborat cu  alin. (7) lit. „a”, art. 45,  art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin. (7)  din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material-->

            15. Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local Mediaş.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal : Legea nr. 393/2004, OG nr. 35/2002, art. 36 alin.(2) lit ”a”, alin.(3) lit. ”a”, art.45, art.77,   art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin. (7) din Legea nr. 215/2001 - republicată şi actualizată

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material-->

          16. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării statului de funcții al Direcției Poliția Locală Mediaș.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal:art.121 alin. (1) lit.”a” din HG nr. 611/2008,  art. 60,art. 61, art. 64 alin. (2), art. 65 alin. (1), art. 107 alin. (2) lit. ”a” din Legea nr. 188/1999, Raportul final al examenului de promovare organizat de Direcția Poliția Locală Mediaș înregistrat cu nr.482/07.06.2019, Raportul de evaluare a perioadei de stagiu înregistrat cu nr. 490/11.06.2019, art. 36 alin. (2) și  alin. (3) lit. „b”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  din Legea nr. 215/2001 – republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material-->

            17.  Proiect de hotărâre privind aprobarea ”Regulamentului de instituire și administrare a taxei de salubritate în municipiul Mediaș și satul Ighișu Nou”.

Temei legal: Legea nr. 101/2006, Legea nr.273/2006, Legea nr.207/2015, Legea nr.227/2015,  art. 36 alin. (2), lit. „b”, art. 45,  art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin. (7)  din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material-->

               18. Proiect de hotărâre privind propunerea de avizare P.U.D. „Construire spații comerciale, servicii, amenajare accese, branșamente utilități” str. Ioan C. Brătianu fn.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal : art. 25 alin. (1), art. 56 alin (1) din Legea 350/2001, Ordinul nr. 2701/2010, art. 36 alin. (2) lit. “c”,alin. (5) lit. „c”,  art. 45, art. 77,  art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7)  din Legea nr. 215/2001 – republicată şi actualizată.

Raport comisia nr. 1 și 3

 descarca material-->

19. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii  convenției de constituire a dreptului de uzufruct temporar în favoarea municipiului Mediaș, asupra imobilului (Casa Memorială Hermann Oberth),situat în municipiul Mediaș str. Hermann Oberth nr.23.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal : Legea nr. 287/2009, art. 36 alin. (2) lit. “c”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7)  din Legea nr. 215/2001– republicată şi actualizată.

Raport comisia nr. 1 și 3.

descarca material-->

Informare privind:

            - Adresa nr. 10.180/19.06.2019 a domnului Lupu Pompiliu Ionel cu domiciliul în municipiul Mediaș strada Sinaia nr.2 bl.1 sc. B ap.10 etaj 4.

        

Întrebări, interpelări, diverse.

 

 

 

                         Primar,                                                                                 Secretar,                    

             Gheorghe Roman                                                                  Petruțiu Marina-Simona

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 ex.  MD/MD