HCL nr. /22.01.2019

 

 

Nr. 701/ 15.01.2019

CONVOCATOR

 

  În conformitate cu prevederile 39 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală – republicată şi actualizată, se convoacă Consiliul Local al municipiului Mediaş în şedinţa ordinară la data de marți 22 ianuarie 2019, ora 16.00, în Sala „Daniel Thellmann” a Primăriei municipiului Mediaş.

Pentru prezentarea materialelor şi elaborarea avizelor conform dispoziţiilor art.44 din actul normativ menţionat mai sus, se convoacă comisiile pe domenii de specialitate ale Consiliului Local în perioada 15-18 ianuarie 2019, în Sala „Daniel Thellmann” a Primăriei municipiului Mediaş.

 

Sunt propuse următoarele proiecte de hotărâri:

1. Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Mediaş şi din serviciile publice subordonate Consiliului Local al municipiului Mediaş, începând cu data de 01.01.2019.

Iniţiator – Primarul municipiului Mediaş

Temei legal: art. 2 alin. (1) lit.”a”, art. 10, art. 11 alin. (1) şi alin. (4), art. 12 şi art. 25, art. 38 alin. (4) din Legea nr.153/2017, HG nr. 937/2018, art. 36 alin. (2) lit.”a” şi alin. (9), art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin.(7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material -->

2. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Mediaş.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art. 63-65  din Legea nr. 188/1999, art. 121 alin. (1) lit. „a”, art. 125 din HG nr. 611/2008, art. 11 alin. (5) din Legea nr. 153/2017, art. 36 alin. (2) lit. „a”, alin. (3) lit. „b”,  art. 45, art. 77,  art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin. (7) din Legea nr. 215/2001  – Legea administraţiei publice locale, republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material -->

    3. Proiect de hotărâre privind prelungirea duratei unor contracte de închiriere şi stabilirea cuantumului  chiriilor  pentru locuințele ANL,  situate în Mediaş str. Predeal bl. 8 sc. B ap. 26, str. Predeal bl.9 sc. A ap. 5 și str. Sinaia nr. 9 bl. 5 sc. B ap. 14.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art. 8 din Legea nr. 152/1998, art. 15 alin. (14), alin. (15),  alin. (16), alin. (17)  şi  Anexa nr. 16 din HG nr. 962/2001, HG nr. 937/2018, Ordinul nr. 5396/2018,  art. 36 alin. (2) lit. „c”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisia nr. 2.

descarca material -->

      4. Proiect de hotărâre privind prelungirea contractelor de închiriere pentru locuinţele de serviciu situate în Mediaş, str. După Zid nr. 25  bl. 3, sc. B, ap. 32, str. Turnului nr. 1 ap. 1  şi str. Păstorilor de jos nr. 30.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art. 2 lit. „d” şi art. 51 din Legea nr. 114/1996, OUG nr. 40/1999, art. 1777 şi urm. din Legea nr.287/2009, HG nr. 310/2007, art. 36 alin. (2) lit. „c”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile nr. 1 şi 3.

descarca material -->

    5. Proiect de hotărâre privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor suprafeţe de teren în vederea construirii de locuinţe proprietate personală, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 ani, în municipiul Mediaș cartier rezidențial Bucegi-str. Daniel Thellmann și str. Barajului f.n.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: Legea nr. 15/2003, HCL nr. 60/2008, HCL nr. 229/2017, art. 36 alin. (2) lit. „c”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1 şi 3.

descarca material -->

6. Proiect de hotărâre privind  valorificarea prin licitație publică a unor imobile, situate în Mediaș str. Aurel Vlaicu f.n., aflate în domeniul privat al Municipiului Mediaș.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art. 553 alin (4) din Legea 287/2009 privind Codul Civil, art. 36 alin. 2 lit. c, art. 45 alin. (3), art. 115 alin (1) lit. (b), art. 123 alin (1), alin (2) din Legea 215/2001

Raport comisiile  nr. 1 şi 3.

descarca material -->

   7. Proiect de hotărâre privind premierea familiilor cu domiciliul în Mediaş şi sat aparţinător Ighişu Nou care vor împlini 50 de ani de căsătorie în cursul anului 2019.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal :  art.93 și art.94 din Legea nr.292/2011, art. 2 și art.4 din Legea nr. 17/2000, art.23, art.24, art.25, art.26 și art.27 din Legea nr. 116/2002, art.11, art.12 și art.23 din OG nr.68/2003,  art. 36 alin. (2) lit.”d”, alin. (6) lit. „a” pct.17, art. 45,  art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin. (7)  din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material -->

8. Proiect de hotărâre privind acordarea de suport și sprijin persoanelor vârstnice cu domiciliul în Mediaş şi satul aparţinător Ighişu Nou, care vor împlini  80 de ani de viață pe parcursul anului 2019, în vederea creșterii calității vieții.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal :  art.93 și art.94 din Legea nr.292/2011, art. 2 și art.4 din Legea nr. 17/2000, art.23, art.24, art.25, art.26 și art.27 din Legea nr. 116/2002, art.11, art.12 și art.23 din OG nr.68/2003,  art. 36 alin. (2) lit.”d”, alin. (6) lit. „a” pct.17, art. 45,  art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin. (7)  din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material -->

9. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiuni/lucrări de interes local pe anul 2019 pentru repartizarea orelor de muncă prestate lunar de către persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş.

Temei legal: art.112 alin.(1) din Legea 292/2011, art.1, art. 6 alin. (2) și (7) din Legea 416/2001, art.28 alin. (1), (2) și (3) din H.G. nr. 50/2011,  art. 36 alin.(1), (2) lit.”d”, alin.(6) lit.”a” pct.2,  art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr.  2.

descarca material -->

   10. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al municipiului Mediaș, pentru anul 2019.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş.

Temei legal: Cap.V, Secțiunea a 2-a art.112 alin.(3) lit.”b”, art.118 din Legea 292/2011, Hotărârea Consiliului Județean Sibiu nr.20/2013,  Ordinul nr. 1.086/2018, art. 36 alin.(1), (2) lit.”d”, alin.(6) lit.”a” pct.2,  art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisia  nr. 2.

descarca material -->

    11. Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului costului mediu lunar de întreținere care stă la baza calculului contribuției lunare de întreținere a copiilor înscriși în creșe, suportată de părinții/reprezentanții legali ai copiilor acestora, pentru serviciile furnizate de Creșe Mediaș.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş.

Temei legal: art. 13 alin.(1) și alin. (2) din O.G. nr.68/2003; art.45 alin.(1) din Legea 292/2011, art.8 alin.(1) și art.9 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) din Legea 263/2007, art.72 alin.(1), (2) și (3) din HG nr.1252/2012,  art. 36 alin. (2) lit. „a” și ”d”, alin. (3) lit. „b”, alin.(6) lit.”a” pct. 1, pct.2 și pct.3,  art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 2.

descarca material -->

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea convenţiei de parteneriat între Consiliul Local Mediaş prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Asociaţia Sfântul Casian în scopul desfășurării de programe și acțiuni comune adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate, din municipiul Mediaș și sat aparținător Ighișu Nou.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal : art.12 alin. (3-7) din Ordonanța nr. 68/2003,  art. 112 alin. (3) lit. ”f”, ”o” și ”q”, art. 115 alin. (1) lit. ”a” din Legea nr. 292/2011, Legea nr. 151/2010,  art. 36 alin. (2) lit. „d” si „e”,  alin. (6) lit. „a” pct. 2, alin. (7) lit. „a”, art. 45, art. 77,  art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin. (7)  din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile nr. 1, 2 şi 3.

descarca material -->

13. Proiect de hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreținere în anul 2019 la Unitatea de Asistență Medico-Socială Mediaș.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş.

Temei legal: Ordonanța nr.70/2002, H.G. nr.412/2003, H.G. nr. 459/2010, H.G. nr.867/2015, Legea 292/2011, art. 36 alin. (6),   art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile nr. 1, 2 și 3.

descarca material -->

 14. Proiect de hotărâre privind suplimentarea capacității Unității de Asistență Medico-Socială Mediaș.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş.

Temei legal: art. 5 din Ordonanța nr.70/2002, art.1 alin. (1) și (2), art.7 alin. (2) din H.G. nr.412/2003, H.G. nr.867/2015, art.1, art. 3^4 din O.G. nr. 68/2003, art.41 alin. (1), art. 42 alin.(1) lit.”a” din  Legea 292/2011, art. 36 alin. (6),   art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile nr. 1, 2 și 3.

descarca material -->

15. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcţii  și organigrama Unităţii de Asistenţă Medico - Socială Mediaş.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal : art. 40 alin. (1) lit. ”a” din Legea nr. 53/2003, Instrucțiuni 507/2003, art. 36 alin. (2) lit. (a), alin. (3) lit. „b”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7)   din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material -->

 16. Proiect de hotărâre privind însușirea analizei stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pe anul 2018 și aprobarea programului de măsuri pentru eficientizarea înscrierii datelor în registrul agricol.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art.8 alin.(4) din Ordinul nr.289/2017, O.G. nr. 28/2008, art. 36 alin.(6), art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7)   din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material -->

17. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului Municipiului Mediaș în Adunarea  Generală Extraordinară a Acționarilor SC Meditur SA de a vota punctele înscrise pe ordinea de zi a ședinței din data de 23.01.2019.

Iniţiator – Primarul municipiului Mediaş

Temei legal: art. 2013 și urm. și art. 2146 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, HCL nr. 26/2018,  art. 36 alin. (3) lit.”c”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b” şi alin.(7), art. 126 din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2  şi 3.

descarca material -->

18. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr.215/2017 privind aprobarea Studiului de oportunitate, proiectul Contractului de delegare a gestiunii, Caietul de sarcini şi Regulamentul serviciului de transport public local de persoane.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: Legea nr. 51/2006, Legea nr. 92/2007, Regulamentul CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European, art. 36 alin. (4) lit. „a”,  art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile nr.1, 2 și 3.

descarca material -->

19. Proiect de hotărâre privind actualizarea Devizului General rezultat în urma procedurilor de achiziții de lucrări/servicii  și a infdicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii: „Modernizare anvelopă clădire” Grădiniţa Bucuria Copiilor municipiul Mediaş.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, art. 20 alin. (1), art. 105 alin. (2) lit. „a” din Legea nr. 1/2011,   art. 36 alin. (4) lit. „d”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) şi art. 126 din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material -->

 20. Proiect de hotărâre privind aprobarea utilizării excedentului bugetar al anului 2018-venituri proprii ale unităților de învățământ preuniversitar de stat din Mediaș, în anul 2019.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş.

Temei legal: art.110 alin.(2) din Legea nr.1/2011, art.13, art.58, art.67 alin.(1) lit.”b” și art.71 alin.(4) din Legea nr.273/2006, art.10, art. 36 alin. (2) lit.”b”, alin.(4) lit.”a”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile nr. 1, 2 și 3.

descarca material -->

   21. Proiect de hotărâre privind aprobarea utilizării excedentului bugetar al anului 2018-venituri proprii al Spitalului Municipal Mediaș, în anul 2019.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş.

Temei legal: art.13, art.58, art.67 alin.(1) lit.”b” și art.71 alin.(4) din Legea nr.273/2006, art.10, art. 36 alin. (2) lit. „b”, alin. (4) lit. „a”, art. 36 alin. (6) lit. „a” pct. 3,   art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7) din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile nr. 1, 2 și 3.

descarca material -->

     22. Proiect de hotărâre privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza Municipiului Mediaș, propuse să funcționeze în anul școlar 2019-2020.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş.

Temei legal: art. 61-63 din Legea nr. 1/2011, Legea nr. 500/2002, Ordinul nr. 5.235/2018, Ordinul nr. 6.564/2011, HG nr.72/2013, art. 36 alin. (6) lit. “a” pct. 1, art. 45, art. 77,  art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7)  din Legea nr. 215/2001– Legea administraţiei publice locale,actualizată şi  republicată,

Raport comisiile nr. 1, 2 și 3.

descarca material -->

23. Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei și a statului de funcţii  pentru Clubul Sportiv Municipal Mediaș.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal : art. 36 alin. (2) lit. (a), alin. (3) lit. „b”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7)   din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material -->

  24. Proiect de hotărâre privind propunerea de aprobare P.U.Z  ”Dezmembrare imobil în vederea construirii de locuințe” str. Iuliu Maniu, fn.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal : art. 25 alin. (1), art. 56 alin. (1) din Legea nr. 350/2001, Ordinul nr. 2701/2010, art. 36 alin. (2) lit. „c”, alin. (5) lit. „c”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  din Legea nr. 215/2001 – republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1 şi 3.

descarca material -->

25. Proiect de hotărâre privind atribuirea denumirii de strada ”Aviatorilor”.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art. 2 lit. „d”, art.3 alin. (1) din OG nr. 63/2002,  art. 36 alin. (5) lit. „d”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7)   din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material -->

 26. Proiect de hotărâre privind desemnarea preşedintelui pentru şedinţele Consiliului Local Mediaş.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal: art. 10 alin. (1) din ROF CLM, art. 35 alin. (1), art. 36, alin. (4) lit. „e”,  art. 45, art. 77, art. 115 alin. (1) lit. „b”  şi alin. (7)   din  Legea nr. 215/2001- republicată şi actualizată.

Raport comisiile  nr. 1, 2 şi 3.

descarca material -->

27.Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea anexei la HCL 138/2018 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2019.

Iniţiator – Primarul mun. Mediaş

Temei legal:Titlul IX din Legea nr.227.//2015, HG nr.1/2016, Legea nr.209/2017, Legea nr.159/2016, Decizia nr.997/2018, art 36 alin. (2) lit”b”, alin. (4) lit ”c” ,art .115 alin.(1) lit.”b” ;și alin (7) Legea nr.215/2001- republicata si actualizată.

Raport comisiile nr.1, 2 și 3.

descarca material -->

 

              Informare privind:

            - Adresa nr. 20.077/20.12.2018 a Curții de Conturi – Decizia nr.25.4/17.12.2018 de prelungire a termenului pentru realizarea măsurilor dispuse prin Decizia nr.25.3 din 05.01.2018.

            - Adresa nr.19.645/14.12.2018 a SC Siebenburgisches Nugat SRL.

            - Raportul cu nr. 543/11.01.2019 privind activitatea de soluționare a petițiilor pe semestrul II anul 2018.

            - Adresa nr. 29/04.01.2019 a Direcției de Asistență Socială privind utilizarea subvențiilor și acordarea serviciilor de asistență socială de către Asociația Phoenix Speranța, Asociația Română pentru Persoane cu Handicap Mintal, filiala Mediaș, Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj și Asociația Sfântul Mihail Mărturisitorul în anul 2018 conform Legii nr.34/1998.

             - Adresa nr. 1.032/18.01.2019 a Curții de Conturi – Decizia nr.4/09.01.2019.

            - Adresa nr.1.124/21.01.2019 a doamnei Goagă Irina-Elena.

            - Adresa nr. 1.066/21.01.2019 a Asociației Sportive ”Gloria” Mediaș.

 

 

 

        Întrebări, interpelări, diverse.

 

                         Primar,                                                                                 Secretar,                    

             Gheorghe Roman                                                                  Petruțiu Marina-Simona

 

 

 

 

  1. ex.  MD/MD